Filtrul de deferizare și demanganizare

Un sistem de deferizare și demanganizare previne apariția petelor inestetice pe obiectele care intră în contact cu apa și gustul neplăcut.

Fierul și manganul în apa potabilă

Apa din puțurile foarte adânci stă mai mult timp în contact cu roca și astfel, poate ajunge în mod natural să conțină fier și mangan. Concentrația de mangan este de cele mai multe ori mai mică decât cea de fier. În cazul în care în zonă se întreprind exploatări miniere, cele două metale pot ajunge în apă ca urmare a activității miniere.

Fierul și manganul pot fi ușor depistate în apă prin gustul metalic și petele care apar în momentul în care apa intră în contact cu oxigenul. Fierul provocă apariția unor pete roșiatice-maronii, în timp ce manganul provoacă apariția unor pete maronii-negricioase.

Legislația românească permite pentru apa potabilă o concentrație maximă a fierului de 200 micrograme/litru și o concentrație maximă a manganului de 50 micrograme/litru (cf. Legii 311/2004).

apa inainte de deferizare

Problemele provocate de fier și mangan

Fierul și manganul nu prezintă un pericol pentru sănătate dacă sunt prezente în apă în limitele impuse de lege. Cu toate acestea, în caz că se apropie de valorile maxime admise, aceste două metale provoacă probleme estetice și un gust metalic neplăcut.

– Pe vasul de toaletă, pe robineți și chiar și pe haine se pot forma pete neplăcute, fie maronii-roșcate, fie negricioase-maronii.

– Se întâmplă frecvent ca bacteriile care se hrănescu cu aceste două metale să provoace secreții maronii-roșcate sau brune-negricioase pe vasul de toaletă. Există chiar riscul ca aceste secreții să înfunde instalațiile.

– În cazul în care în locuință este montat și un sistem de dedurizare, acesta poate fi deteriorat de fier și mangan. Și alte electrocasnice care folosesc apa sunt vulnerabile.

– Cele două metale pot reacționa cu taninurile din cafea și pot forma o substanță neagră și densă care strică atât aspectul, cât și gustul.

– Se strică și culoarea și gustul mâncării preparate cu apa cu un conținut ridicat de fier și mangan.

Filtrele de deferizare și demanganizare

Funcționarea unui sistem de deferizare/demanganizare depinde de mai mulți factori: concentrația și forma celor două metale din apă, prezența bacteriilor în apă și respectiv, volumul ce trebuie tratat.

Un filtru de deferizare se bazează pe rășină schimbătoare de ioni sau cu medii catalitice.

Contact
Telefon
WhatsApp